Skip to Content Information Center
Lexmark MX410

Lexmark MX410

Încărcarea alimentatorului multifuncţional

Utilizaţi alimentatorul multifuncţional când imprimaţi pe diferite dimensiuni şi tipuri de hârtie sau suporturi speciale, cum ar fi carton, folii transparente, etichete de hârtie şi plicuri. Îl puteţi utiliza şi pentru lucrări de imprimare de o singură pagină pe hârtie cu antet.

  1. Deschideţi alimentatorul multifuncţional.

    1. Trageţi sistemul de extindere al alimentatorului multifuncţional.

    2. Trageţi uşor sistemul de extindere, astfel încât alimentatorul multifuncţional să se extindă complet şi să se deschidă.

  2. Strângeţi ghidajul de lăţime din partea stângă şi mutaţi ghidajele în poziţia corectă pentru hârtia pe care o încărcaţi.

  3. Pregătiţi hârtia sau suporturile speciale pentru încărcare.

    • Îndoiţi uşor colile de hârtie înainte şi înapoi şi răsfoiţi-le. Nu pliaţi şi nu îndoiţi hârtia. Aduceţi marginile la acelaşi nivel.
    • Ţineţi foliile transparente de margini. Îndoiţi uşor teancul de folii transparente înainte şi înapoi pentru a le dezlipi, apoi răsfoiţi-le. Aduceţi marginile la acelaşi nivel.
    • Notă:  Evitaţi să atingeţi partea pe care se imprimă a foliilor transparente. Aveţi grijă să nu zgâriaţi foliile.

    • Îndoiţi uşor teancul de plicuri înainte şi înapoi pentru a le dezlipi, apoi răsfoiţi-le. Îndreptaţi marginile la acelaşi nivel.
  4. Încărcaţi hârtia sau suporturile speciale.

    Note:

    • Nu introduceţi forţat hârtia şi suporturile speciale în alimentatorul multifuncţional.
    • Asiguraţi-vă că hârtia sau suporturile speciale nu depăşesc indicatorul de umplere maximă de pe ghidajele pentru hârtie. Umplerea excesivă poate genera blocaje.
    • Încărcaţi hârtie, folii transparente şi carton cu faţa recomandată pentru imprimare în sus şi marginea superioară orientată spre intrarea în imprimantă. Pentru informaţii suplimentare despre încărcarea foliilor transparente, consultaţi ambalajul în care s-au livrat acestea.
    • Notă:  Când încărcaţi hârtie de dimensiune A6, asiguraţi-vă că sistemul de extindere al alimentatorului multifuncţional atinge uşor marginea hârtiei, pentru ca ultimele câteva coli de hârtie să rămână fixate.

    • Încărcaţi hârtia cu antet cu faţa în sus, astfel încât latura de sus a foii să intre prima în imprimantă. Pentru imprimare pe două feţe (duplex), încărcaţi hârtia cu antet cu faţa în jos şi astfel încât latura de jos a colii să intre prima în imprimantă.
    • Încărcaţi plicurile cu partea cu deschidere spre stânga şi în jos.
    • Avertisment - Pericol de deteriorare:  Nu utilizaţi niciodată plicuri cu timbre, cleme, clapete, ferestre, învelitori sau adezivi autocolanţi. Aceste plicuri pot deteriora grav imprimanta.

  5. Din panoul de control al imprimantei, setaţi tipul şi dimensiunea hârtiei din meniul Paper (Hârtie) pentru a corespunde cu hârtia sau suporturile speciale încărcate în alimentatorul multifuncţional.

Consideraţi acest articol util?
Top